A trecut atat de mult timp de cand nu m-am mai bucurat de cuvintele tale ce ma faceau sa cred nimic nu poate fi rau iar viata are sens. Ce penibil! Nu am crezut niciodata ca voi fi atat de prabusita in aceasta groapa plina cu durere. Am crezut ca pot supravietui unei lumi fara tine, dar ce am facut? M-am mintit cu nerusinare ascunzand adevrul de mine, adevar ce acum loveste cu atat de multa putere incat ma lasa fara rasuflare. Am picat exact in barlogul vampirilor iar acum stau speriata in coltul meu inca sperand ca vei veni dupa mine, ca ma vei cauta in acest loc fara viata si fara zambete adevarate, si inca astept...si astept...dar ce astept? Un fenomen ce nu v-a avea loc oricat de mult m-as stradui. M-am zbatut destul si am atras atentia atat de mult incat toti acesti sugatori de sentimente m-au devorat din interior spre exterior. Ma chinui in continuare sa imi ascund ochii , sa imi ascund iubirea dar ... nimic nu se va intampla oricum. Incerc sa iti atrag atentia iar si iar , dar aceste creaturi au luat totul in ei.. zambet, fericire,speranta,frumusetea ce era prezenta in ochii mei si au lasat in urma dezgust, durere, flacari ce ma ard de vie. Au sorbit din mine si ultima picatura de viata si in curand vor luat cu ei si ultima picatura de sange lasandu-mi doar aparenta vie, omorandu-mi interiorul cu atat de multa tenacitate.. iar acum stau in acest abis intunecat strandu-ma in brate. Ochii mei s-au transformat in izvorul veninului lor , glasul meu a devenit atat de mut... atat de amar, uneori lasand sa iasa doar zgomotul durerii ce zguduie tot ce se afla in jurul meu. Mirosul fricii imi inunda narile in fiecare secunda tot mai mult.
Nu ma mai pot ascunde. Lumea ce mi-o creasem cu dibacie s-a intors acum impotriva mea privindu-ma ca o intrusa. Am ramas aici si voi ramane pana cand cineva ma va scoate si imi va ingriji ranile , iar atunci totul v-a devenit o simpla amintiri. Dar pana atunci incerc sa imi pastrez... ultima picatura de sange.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu